Chec ci fructe proaspete
Vă recomandăm o rețetă simplă de chec cu fructe, care sigur o să vă iasă. Puteți folosi ce fructe doriți, în fucție de sezon. Iată rețeta.
Ingrediente:
- 200 gr făină;
- 150 gr de zahăr;
- 3 ouă;
- 100 ml lapte;
- 100 ml ulei;
- 1 plic de zahăr vanilat;
- jumătate pliculeț de praf de copt;
- un praf de sare;
- 2-3 picături esență de rom;
- 400 gr fructe (vișine fără sâmburi, piersici, căpșuni, cireșe, ananas, etc);
- câteva stafide, după preferință.
Mod de preparare
Se mixează ouăle întregi și se adaugă zahărul treptat. Când acesta s-a topit adăugați uleiul, laptele și esența de rom în timp ce amestecați. La final presărați făina în care ați pus praful de copt și puțină sare, apoi mixați încet.
Turnați compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt. Deasupra puneți fructele tăiate mic și stafidele, pe care le-ați înmuiat în prealabil în puțin lapte cald. Dacă folosiți vișine din compot lăsați-le bine la scurs înainte să le folosiți.
Puneți la cuptor și lăsați la copt aproximativ 20 minute.