Potrivit sursei citate, zilnic, în acest interval, se vor afla în circulație peste 1.100 de trenuri, în funcție de perioada din an.
În perioada sporturilor de iarnă, Trenurile Zăpezii vor circula spre și dinspre cele mai căutate stațiuni montane pentru ski, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei și Petroșani (Stațiunea Straja).
De asemenea, în traficul intern CFR Călători va asigura și în 2015 serviciul public de navetă între marile orașe și localitățile din proximitatea acestora. Totodată, va fi menținut mersul de tren cadențat pe rutele unde condițiile de circulație și exploatare permit acest lucru și unde traficul de călători este cu preponderență de navetă: București Nord — Ploiești, București Nord — Pitești și Constanța — Mangalia (în sezonul estival).
Pentru asigurarea accesibilității și mobilității călătorilor, dar și pentru desfășurarea unui transport competitiv, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Pitești și alte orașe, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe stații de pe traseu. Astfel că, față de anul 2014, pasagerii vor putea călători cu mai multe trenuri Regio, la tarifele aferente acestui rang de tren.