”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia pe raza staţiei CF Roşiori Nord se desfăşoară în continuare doar pe liniile 1,2 şi 3, iar pentru repunerea pe şină a celor două vagoane deraiate şi a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF CRAIOVA va interveni cu o macara de mare tonaj (125 tone)”, a transmis, luni, CFR.
Potrivit companiei, din primele verificări şi conform informaţiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la faţa locului, ”mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în staţie la altă linie, a depăşit semnalul de intrare în staţie, care era deja în poziţia OPRIRE (culoarea ROŞIE) şi a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare”.
”Aceste informaţii sunt deja verificate şi analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă. Călătorii din trenul IR 1822 au fost preluaţi de trenul IRN 79, care a sosit în Bucureşti Nord la ora 9.36”, a mai precizat compania.
Potrivit CFR, trenul IR 1822 a fost retras din zona semnalului de intrare al staţiei Roşiori Nord, la ora 11.17, garnitura urmând să circule, fără călători, până la Bucureşti Nord.
”Pentru restabilirea traficului feroviar în condiţii normale pe raza staţiei CF Roşiori Nord, vă informăm că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât intervenţiile de repunere pe şină a vagoanelor deraiate să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi să fie finalizate în cel mai scurt timp. Reamintim faptul că, deraierea vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă a avut loc în cursul acestei dimineţi, la ora 03.54, pe linia 5, din staţia CF Roşiori Nord”, a mai transmis CFR.
Trenul privat de marfă avea în compunere 26 de vagoane încărcate cu autoturisme şi circula în relaţia Craiova - Palas.