„În această dimineață, începând cu ora 06:00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt efectuează 15 percheziții la domiciliile unor persoane și sediile unor cabinete medicale și unor unități administrativ-teritoriale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale și uzul de fals”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Anchetatorii spun că, în luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituții din județ documente medicale și sociale (respectiv anchete sociale, scrisori și referate medicale) care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obținerii unor beneficii.
În baza mandatelor de aducere, 10 persoane urmează să fie aduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru a fi audiate și dispuse măsuri legale.
Activitățile se desfășoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.