În cazul lui Kaghuna Ren, un tânăr care postează clipuri video pe YouTube, farsa a reprezentat o jignire la adresa umanităţii: farsorul „i-a păcălit” pe oamenii străzii să mănânce biscuiţi umpluţi cu pastă de dinţi.
Kanghua, originar din China, locuieşte acum în Barcelona, Spania, şi activează pe YouTube sub numele de ReSet. Tânărul de 20 de ani are 1,2 milioane abonaţi şi aproape 100 milioane vizualizări. Potrivit Independent, acesta s-a filmat în timp ce înlocuieşte crema biscuiţilor cu pastă de dinţi, apoi îi oferă dulciurile unui cerşetor român pe nume Gheorghe L., în vârstă de 59 de ani, alături de 20 de euro.
„Cred că am exagerat, dar priviţi partea bună: Biscuiţii îl vor ajuta să se spele pe dinţi. Nu a mai făcut asta de când a devenit sărac”, a declarat controversatul Kanghua. Victima farsei sale a avut imediat o stare de vomă şi a spus că s-a temut pentru viaţa sa, notează MEDIAFAX.
Potrivit unor documente judecătoreşti citate de El Pais, farsorul a făcut 2.000 de euro de pe urma acestui clip umilitor, din reclama afişată. Procurorii spun că ulterior tânărul a şters materialul video şi a încercat să-şi mituiască victima, pentru a scăpa de acuzaţii.
Tânărul riscă acum până la doi ani de închisoare, fiind acuzat de „infracţiune împotriva integrităţii morale”. Potrivit presei spaniole, Gheorghe L., victima lui Kaghuna, a fost preot timp de nouă ani în România, dar neşansa a făcut să ajungă cerşetor pe străzile Barcelonei.