Potrivit lui Ibrahim Kalin, consilier principal şi, totodată, purtător de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Vladimir Putin i-a telefonat joi după-amiaza omologului său turc şi i-a comunicat care sunt cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina. Vorbim despre cerinţe împărțite în două categorii, cele din prima categorie putând fi îndeplinite fără prea mare dificultate de către Kiev întrucât sunt mai "ușoare", comparativ cu cele din a doua categorie, mai spune BBC, preluat de Agerpres.
Astfel, potrivit sursei citate, cea mai importantă solicitare din prima categorie este ca Ucraina să accepte să rămână neutră şi să nu ceară aderarea la NATO, lucru cu care președintele Zelenski pare să fi fie deacord.
Tot în prima actegorie se află și următoarele trei cerințe:
- Ucraina să treacă printr-un proces de dezarmare pentru a asigura că nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia
- limba rusă să beneficieze de protecţie în Ucraina
- Ucraina să se producă o aşa-zisă "denazificare"
Această din urmă solicitare, spun cei de la BBC, este profund ofensatoare pentru Volodimir Zelenski, care este evreu şi ai cărui membri ai familiei au murit în timpul Holocaustului (1941-1945). Cu toate astea, partea turcă apreciază că preşedintele ucrainean ar putea accepta chiar și această cerință, fiind probabil suficient ca Kievul să condamne toate formele de neonazism şi să promită că ia măsuri împotriva lui.
Cât priveşte cea de a doua categorie de cerinţe, cele mai dificile şi pentru care Putin a spus că sunt necesare negocieri directe între el şi Zelenski, oficialul turc nu a oferit prea multe informații în acest sens.
Consilierul lui Erdogan a menţionat doar că cerinţele din a doua categorie se referă la statutul regiunii Donbas şi al Crimeei, fără a intra în detalii. Este, deci, de presupus că Rusia va cere ca guvernul ucrainean să cedeze teritorii din estul ţării, subiect extrem de delicat, menţionează BBC.
O altă presupunere este că Rusia va cere Ucrainei, cel mai probabil, să accepte oficial că peninsula Crimeea, anexată ilegal de ruși în 2014, aparţine de acum Federației Ruse. Dacă se va pune această problemă, va fi o pilulă greu de înghiţit pentru Ucraina, mai spune sursa citată.
Legal vorbind, Rusia nu are dreptul să exercite suveranitate asupra Crimeii şi chiar a semnat un tratat internaţional - după căderea comunismului, înainte de venirea lui Putin la putere - prin care a acceptat că aceasta aparţine Ucrainei, notează BBC.
Aceeași sursă mai comentează și că solicitările lui Putin - dacă se va dovedi că sunt cele enumerate mai sus - nu sunt totuşi atât de dure pe cât se temeau unii și nu par să merite toată violenţa, vărsarea de sânge şi distrugerea create de Rusia în Ucraina. Dat fiind controlul strict exercitat de Kremlin asupra media ruse, lui Putin şi acoliţilor săi nu le-ar fi prea greu să prezinte toate acestea drept o mare victorie.
Ucraina are însă de ce să-şi facă griji. Dacă un viitor acord nu va fi elaborat în cele mai atente detalii, preşedintele Putin sau succesorii săi îl vor putea folosi oricând ca scuză pentru a invada din nou Ucraina.
Prin urmare, elaborarea unui acord de pace ar putea lua mult timp, chiar dacă vărsarea de sânge ar putea fi oprită până atunci printr-un armistiţiu.
Referindu-ne stric la Vladimir Putin, în mediul online s-au vehiculat tot felul de informații. S-a spus chiar că ar putea fi bolnav sau dezechilibrat mintal. Ibrahim Kalin a declarat însă că nu a observat nimic ciudat în timpul convorbirii telefonice şi că preşedintele rus a fost clar şi concis, mai arată sursa citată.