„O instanță a refuzat să îl înlăture pe Alexei Navalnîi din registrul (de deținuți cu risc de evadare) întrucât el ar fi susceptibil să fugă. Un bărbat care s-a întors el însuși în Rusia în pofida amenințării cu închisoarea”, scrie, pe Twitter, fundația anti-corupție a lui Navalnîi.
Vadim Kobzev, unul dintre avocații disidentului, a anunțat că va ataca în apel decizia.
Vă reamintim că Alexei Navalnîi ispășește în prezent o condamnare de doi ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea condițiilor de cauțiune în perioada în care a fost în convalescență, în Germania, după otrăvirea cu agentul neurotoxic Noviciok.
În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a intrat în greva foamei la sfârșitul lunii martie pentru a cere îngrijiri medicale mai bune, renunțând între timp la această formă de protest. Disidentul se află la o unitate de detenție cu un spital după ce a slăbit drastic în urma grevei foamei.
Acesta a lansat trei acțiuni în instanță împotriva închisorii unde era încarcerat anterior și unde va fi transferat din nou după ce starea sa de sănătate se va îmbunătăți suficient - colonia penală IK-2 aflată la 60 kilometri est de Moscova.
Navalnîi s-a plâns că a fost privat de somn în perioada în care era ținut la IK-2 de către gardienii care îl trezeau din oră în oră în timpul nopții, acestea filmându-l pentru a raporta oficial că nu a evadat, relatează HotNews.ro.