Inclusiv cercetătorii au crezut până acum că oamenii din antichitate rar ajungeau să depășească vârsta de 30 de ani. De asemenea, cine ajunge la acea vârstă era considerat deja bătrân, adică fel de înțelept al satului.
Însă, chiar dacă nu aveau medicamente eficiente, un stil de viață echilibrat sau o alimentație variată, asta nu înseamnă că toți oamenii de atunci, printr-o regulă biologică prescrisă, erau "programați" să trăiască doar până la 30 de ani.
Bineînțeles, bolile, cataclismele și alți factori externi au decimat o parte semnificativă din populația străveche, însă mulți au reușit să supraviețuiască ani buni.
Oamenii din antichitate trăiau mai mult decât noi
Concepția potrivit căreia oamenii din antichitate ar fi trăit doar până la vârsta de 30 de ani a fost susținută și răspândită de către arheologi, care stabilesc vârsta persoanelor decedate acum sute de ani, doar după scheletele găsite. Însă, de multe ori aceștia se orientează după uzura dentiției sau altor părți ale corpului, care de multe ori îi pot induce în eroare.
Doar pentru că acel schelet are dentiția foarte degradată, nu înseamnă neapărat că acel om a murit bătrân, dar nici că ar fi murit din cauza vreunei boli. În Antichitate și chiar înainte de această perioadă istorică, viața era dificilă, plină de riscuri și trebuia să te "călești" de mic cu greutățile.
De asemenea, puteau fi oameni bătrâni care aveau o stare fizică impresionantă, ce poate fi foarte ușor atribuită unei persoane tinere.
Așadar, cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii din vechime puteau depăși cu ușurință vârsta de 70 de ani, unii ajungeau chiar și la peste 100 de ani, dacă nu sufereau de vreo boală sau dacă nu erau uciși de vreun animal sau de alți oameni.
