Nemulțumiți de Legea Taximetriei, protestatarii au adus 2.000 de mașini din întreaga țară în fața Guvernului. Protestul s-a terminat în jurul orei 12.00, cu trei ore înainte de ora anunțată. Motivul: Guvernul a venit cu noi promisiuni pentru taximetriști.
Executivul le-a promis transportatorilor că va aproba în următoarea ședință ordonanța de urgență prin care se impun controale pentru șoferii care nu au licență de taxi.
Într-o poziție comună, companiile Uber și Taxify cer amânarea unei ordonanțe de urgență până la reglementarea aplicațiilor de taximetrie.
Uber și Spotify cer Guvernului să amâne OUG-ul promis taximetriștilor
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, și șeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache, împreună cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Dezvoltării Regionale s-au întâlnit astăzi, la sediul Guvernului, cu reprezentanții COTAR.
Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor.
Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei "în mod repetat" din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea "pirateriei" din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și asupra prelungirii programului de transport interjudețean de persoane.
Discuțiile de astăzi au venit în continuarea întâlnirii avute ieri cu reprezentanții Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), la care a participat și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, Guvernul României reafirmând astfel deschiderea la dialog constructiv cu toți factorii implicați, astfel încât legislația să ofere toate pârghiile necesare combaterii pirateriei în domeniul transportului rutier, un transport sigur și de calitate.
Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier a fost publicat pentru consultare publică în data de 1 martie, pe site-urile celor două ministere, și se află pe circuitul de avizare interministerială, urmând să fie aprobat în următoarea ședință de Guvern.
"COTAR cere Guvernului să rezolve cu celeritate această situaţie şi să excludă falşii transportatori de pe drumurile României, aşa cum sunt excluşi falşii medici, falşii preoţi sau falşii avocaţi, deoarece cei care practică pirateria în transporturi, fără licenţă şi fără autorizaţie, nu sunt altceva decât falşi transportatori de persoane", se arată în comunicatul transportatorilor.
La protest participă transportatori autorizaţi aparţinând membrilor COTAR, însumând peste 5.000 de autovehicule.
"Coloana se va forma din faţa Guvernului, până la Casa Presei. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, atât în Bucureşti, cât şi pe drumurile naţionale, de unde vor veni coloane de maşini din toate regiunile. Dacă nici de această dată nu se va rezolva problema semnalată de noi, transportatorii rutieri autorizaţi de persoane, vom organiza un miting de amploare în fiecare săptămână, în perioada următoare, când vom bloca Bucureştiul cu autocare, microbuze şi taxiuri din întreaga ţară", a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.
Taximetriștii sunt nemulțumiți de serviciile de ridesharing precum Uber și Bolt, pe care le acuză de „piraterie”.