O scenetă despre uciderea familiei lui Constantin Brâncoveanu a declanşat un scandal la Constanţa. Elevii care interpretează piesa sunt de la o şcoală a unei fundaţii creştin-ortodoxe, potrivi StiriTVR.ro.
O înregistrare de câteva minute a apărut pe internet şi i-a îngrozit pe unii reprezentanţi ai societăţiii civile. Conducerea şcolii spune că e vorba doar de o lecţie de istorie.
Imaginile sunt filmate la o serbare organizată la şcoala "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Constanţa. În faţa părinţilor, elevii reconstituie decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, care nu au vrut să renunţe la credinţa ortodoxă.
Filmul a fost distribuit pe internet şi a provocat controverse.
Totul s-a petrecut cu acordul părinţilor şi nimeni nu s-a plâns în legătură cu această scenetă menită să îi înveţe pe copii istorie, susţine conducerea şcolii.
Asociaţia elevilor din Constanţa consideră nepotrivită aşa zisa lecţie de istorie.
Şcoala "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Constanţa are specific crestin-ortodox şi este acreditată de ministerul Educaţiei. Funcţioneaza de 10 ani şi are peste 120 de elevi.