Unele persoane se declară scârbite de anumite mâncăruri considerate în alte locuri delicatese, tocmai bune de servit invitaţii, în timp ce alţii le savurează până la ultima îmbucătură.
1. Surstromming
Este o specialitate din nordul Suediei, din Marea Baltică. Surstromming este heringul lăsat să fermenteze luni de zile în recipiente imense, după care se bagă în conserve şi se mai păstrează la fermentat încă un an. Peştele este băgat la fermentat proaspăt, nu este pregătit nicicum înainte ci are doar capul tăiat, intestinele se păstrează. Fermentează aşa de bine încât atunci când deschizi conserva ai impresia că ai desfăcut capacul unei băuturi carbogazoase. Să nu mai vorbim de miros, care poate trezi şi morţii din morminte.
Cei mai mulţi suedezi consumă acest peşte în locuri deschise, nu în locuinţă, pentru ca mirosul să se risipească mai uşor. Şi pentru că este atât de apreciat de suedezi, mâncarea puturoasă are chiar şi un muzeu dedicat. Pe internet puteţi găsi numeroase filmuleţe cu indivizi care au încercat prima dată acest tip de peşte. De cele mai multe ori, finalul este comun. Li se face rău.
2. Kiviak
Este o delicatesă din Groenlanda făcută din zburătoare denumite auk, cu tot cu pene şi maţe. Ele se prind după metoda fluturilor, cu plasa, după care le este rupt capul şi sunt puse la fermentat în burta unei foci. Foca este mai apoi îngropată în pâmânt şi lăsată aşa preţ de câteva luni, după care proprietarul revine şi-şi ia bunătăţurile. Nici nu vrem să ne gândim cum miroase, dar este o delicatesă consumată pe timpul ierii sau de sărbători.
3. Kimchi
Kimchi etse un preparat coreean care a devenit cunoscut în întreaga lume. Se face din legume fermentate, iar de obicei se consumă la fiecare masă. Miroase de-ţi desfundă nasul, însă cei pasionaţi sunt încântaţi că pot consuma un aşa preparat deosebit.
4. Tofu urât mirositor
Spre deosebire de tofu simplu, care poate fi consumat de oricine fără probleme, cel urât mirositor este gustat de cei care sunt atraşi de mâncăruri unice şi bizare. El este comercializat pe pieţele din China, Taiwan, sud-estul Asiei. Acest tofu este făcut din lapte fermentat, carne, legume şi uneori, fructe de mare, toate puse la saramură. Se poate întâmpla ca saramura să ajungă să miroasă urât şi să se infesteze cu viermi. Cei care au gustat au menţionat că avea gust de gunoi sau fecale.
Mirosul şi gustul poate varia de la un bucătar la altul. Marele degustător Andrew Zimmern, cel care mănâncă toate nebuniile culinare, nu a reuşit să înghită bucăţica de tofu putrezită.
5. Brânza Vieux-Boulogne
Este o delicatesă din nordul Franţei şi a fost denumită drept cea mai mirositoare brânză din lume de către experţi. Unul dintre motivele pentru care are mirosul puternic este faptul că brânza din lapte nefiert este ţinută în bere în timpul producţiei, ceea ce provoacă recţiile cu enzimele brânzei pe măsură ce fermentează.
6. Natto
Reprezintă boabe de soia fermentate. De regulă se consumă la micul dejun sau cu orez, în sushi sau cu noodles (tăiţei). Se adaugă puţin sos de soia şi muştar chinezesc înainte ca boabele să fie amestecate cu beţişoarele. Deşi sunt putrede şi se aseamănă la miros cu kimchi, pasionaţii o consumă cu plăcere. Mai mult...