Cea mai mare pensie din România, care nu este în baza unei legi speciale, a ajuns la 108.627 de lei, fiind vorba de suma brută. Inclusiv prin impozitare, pensia care rămâne în mână sare de 90.000 de lei.
Înainte de noua mărire, cuantumul celui mai mare venit al unui senior era de 95.423 de lei brut.
A doua cea mai mare pensie pe bază de contributivitate este de 81.299 de lei, în timp ce a treia a ajuns la 78.526 de lei. Anterior, acestea erau de 71.417 de lei, respectiv 68.981 lei.
În top 5 pensii pe bază de contributivitate sunt doi beneficiari care au venituri de 73.450 de lei, respectiv 68.703 lei.
Și continuarea clasamentului la cele mai mari pensii bazate pe contributivitate e impresionantă, dat fiind că și următoarele șapte ajung să aibă o sumă brută care depășește 50.000 de lei, potrivit economiștilor. Mai precis, a șasea pensie din top este în valoare de 60.549 de lei, în timp ce a 12-a, care încheie borna celor de peste 50.000 de lei, este de 53.876 de lei.