În 2022, cea mai folosită parolă din lume este ”password”, potrivit clasamentului întocmit de NordPass.
„În ciuda creşterii gradului de conştientizare a securităţii cibernetice, vechile obiceiuri se pierd greu. Cercetările arată că oamenii încă folosesc parole slabe pentru a-şi proteja conturile", arată compania care a întocmit lista.
Potrivit analizei, în comparaţie cu datele de anul trecut, 73% dintre cele mai frecvente 200 de parole din acest an rămân aceleaşi.
Pe locul al doilea în topul celor mai folosite parole din lume se află "123456", pe locul al treilea "123456789", pe locul al patrulea "guest" şi pe locul al cincilea "qwerty".
Potrivit studiului, "123456" este încă cea mai utilizată parolă în multe ţări, precum Italia, Columbia, Franţa şi Japonia.