Purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş a declarat, miercuri, presei că cele două fete ale femeii ucise în coafor, în vârstă de 13 ani, respectiv doi ani şi şapte luni, vor fi preluate de către un frate al victimei. Potrivit lui Bantaş, familia respectivă poate asigura toate condiţiile pentru creşterea celor două fete. Decizia a fost luată în urma unei anchete pe care DGASPC Iaşi a declanşat-o imediat după decesul mamei.
"Fetiţele vor fi preluate de un frate al mamei decedate. Celălalt copil al cuplului, un băiat care a împlinit deja 18 ani, va sta, probabil, împreună cu surorile sale. De altfel, rudele ne-au spus că şi în trecut minorii au stat mai mult timp la o bunică, pentru că mama era foarte ocupată cu serviciul, iar tatăl a fost plecat în câteva rânduri la muncă în străinătate", a afirmat purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş.
Din seara de 28 decembrie 2013, când Mina Olaru, de 38 de ani, a fost înjunghiată mortal chiar de către soţul său, în coaforul unde femeia lucra, cele două fetiţe locuiesc temporar la o verişoară primară a victimei, în timp ce bBăiatul, care este major, stă la nişte prieteni. Conducerea DGASPC Iaşi şi-a dat acordul pentru preluarea celor două fetiţe de către verişoara mamei decedate, până în momentul finalizării anchetei asistenţilor sociali.
Cât priveşte starea bărbatului, care după ce şi-a înjunghiat soţia a încercat să se sinucidă, el este în continuare internat în stare gravă la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Medicii acestei unităţi medicale spun că pacientul este intubat, fiind în stare de comă în Secţia de Terapie Intensivă. Mai mult, potrivit medicilor, în ultimele zile, bărbatul ar fi făcut o infecţie respiratorie, care i-ar putea agrava starea de sănătate.
Vasile Olaru, de 41 de ani, şi soţia sa, Mina Olaru, de 38 de ani, erau căsătoriţi de 20 de ani, iar bărbatul a muncit mai mulţi ani în Grecia, în construcţii. Vecinii familiei susţin că bărbatul s-a întors din Grecia în urmă cu un an şi jumătate, era cunoscut drept un consumator frecvent de băuturi alcoolice şi avea un comportament violent.
În seara de 28 decembrie 2013, bărbatul a intrat în coaforul aflat la parterul Căminului studenţesc T 17 de pe bulevardul Tudor Vladimirescu din Iaşi, unde lucra soţia sa, şi a înjunghiat-o pe aceasta de mai multe ori. Ulterior, el s-a aşezat în genunchi lângă trupul femeii şi a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se cu acelaşi cuţit. În 26 decembrie, femeia a depus o a doua plângere împotriva soţului său, după ce a fost agresată din nou de acesta, ulterior ea fiind cazată, împreună cu copiii, într-un centru pentru protecţia victimelor violenţei domestice.
Un incident similar a avut loc în Capitală în 5 martie 2012, când agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica "N. Kretzulescu", a deschis focul în incinta coaforului de la complexul Perla. Soţia acestuia, care voia să divorţeze de el, şi casiera coaforului au fost ucise. Alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului, au fost rănite.