În deschiderea postării, ”Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxa Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci indeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate”.
Cele zece criterii orientative reomandate credincioșilor sunt:
I. manifestarea credinței în Dumnezeu și a responsabilității față de comunitate;
II. apărarea libertății religioase și susținerea activităților spirituale și sociale ale Bisericii;
III. respectul pentru persoana umana și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării;
IV. promovarea unei educații naționale integrale, care îmbină cunoașterea intelectuală cu formarea morală și spirituală;
V. apărarea și promovarea sănătății fizice, psihice și morale/spirituale a poporului român;
VI. diminuarea sărăciei, dezvoltarea economică și creștere demografică a României;
VII. apărarea și promovarea patrimoniului cultural și spiritual național;
VIII. apărarea resurselor naturale, ocrotirea mediului și dezvoltarea agriculturii, ca baze ale responsabilității pentru generațiile prezente și viitoare;
IX. sprijinirea comunităților de români din jurul granițelor și a diasporei române, precum și promovarea de proiecte de încurajare a românilor să revină în România;
X. apărarea și promovarea cu demnitate a intereselor poporului român, pe plan extern și intern.