Cel puţin nouă persoane au fost ucise marţi în bombardamente ale armatei ruse în estul şi sudul Ucrainei. Autoritățile locale din Popasna, Harkov și Zaporojie au făcut publice bilanțurile parțiale.
În oraşul Popasna, trei civili au fost ucişi între dărâmăturile unui imobil lovit într-un bombardament.
„Se adăposteau de rachete ruse într-un beci, iar imoblul a fost atins”, a anunţat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai.
Imagini cutremurătoare cu distrugerile lăsate de bombele rușilor din ultimele zile au fost publicate
Video from a military arm of Russian-allied separatists in the self-proclaimed "Luhansk People\"s Republic" shows the destruction of a village in the Luhansk Oblast\"s Popasna region. pic.twitter.com/jcbp3RoJTy
— CBS News (@CBSNews) April 26, 2022
Într-un bombardament la Harkov, al doilea cel mai mare oraş ucranean, trei persoane au fost ucise, iar alte şapte au fost rănite, dintre care două grav.
„Îi îndemnăm pe locuitori să fie foarte prudenţi şi, dacă este posibil, să nu părăsească adăposturile”, a declarat guvernatorul regional Oleg Sînegubov.
Iar în regiunea Donețk, cel puţin doi civili au fost ucişi, iar alţi şase răniţi, iar spitalul central, o şcoală şi imobile locuite au fost atinse.
În sud, la Zaporojie, cel puțin un civil a mjrit și un altul a fost rănit după atacurile aeriene ruse.
La Zaporojie se află cea mai mare centrală nucleară din Ucraina, care a fost și asediată și apoi cucerită de ruși în prima lună de război.