Cel puţin 13 persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după un accident chimic produs marţi în sediul unei companii din sud-vestul Germaniei, informează publicaţia Der Spiegel şi site-ul T-online.de.
Accidentul a avut loc marţi după-amiază la sediul unei firme din orăşelul Sternenfels, în landul german Baden-Württemberg.
Un lichid toxic s-a scurs în timpul unei operaţiuni de producţie. Potrivit reprezentanţilor Crucii Roşii, 13 persoane au fost spitalizate, patru fiind în stare gravă, scrie Mediafax.