Cel mai profitabil SRL-D, conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe pentru anul 2013, este firma Power Medycar din Satu Mare, cu un profit de aproape 220.000 de euro, iar în top 10 jumătate sunt firme din Ardeal, scrie Business Magazin, care citează Vocea Transilvaniei.
Soţii Pop au construit spălătoria auto şi vulcanizarea pe locul fostului CAP din Medieşu Aurit, folosit până atunci doar pe post de locuinţe sociale pentru rromii din comună. Cei doi şi-au pus la bătaie economiile de câţiva ani: 20.000 de euro.
"Văzând la ştiri informaţii despre program, studiind puţin pe internet ca să aflăm mai multe informaţii despre programul de finantare şi stimulare a SRL-D-urilor, am decis să înfiinţăm această societate. Domeniul de activitate a fost ales în ideea de a oferi servicii într-o zonă în care nu exista aşa ceva. În comuna Medieşu Aurit, o comună cu peste 3.000 de locuitori şi asfaltată în proporţie de 40%, nu exista o vulcanizare. Cea mai apropiată e la 10 km. Având în vedere bugetul subvenţiei, am zis că ne încadrăm, şi astfel am decis să aplicăm", a declarat Cristian Pop pentru sursa citată.
După un an complet de funcţionare, afacerea reuseşte să se susţină singură. Anul trecut, profitul realizat de societate a fost de aproape 220.000 de euro, iar cifra de afaceri s-a situat la 267.000 de euro, firma având trei angajaţi. Mai multe...