Actorul în vârstă de 46 de ani, născut la Londra, a declarat că nu i-a venit să creadă atunci când a fost anunţat de către revistă. "Reacţia mea a fost 'Să fim serioşi, imposibil. Pe bune?'" Elba a declarat pentru revista People: "Am stat în faţa oglinzii. M-am privit. M-am gândit 'Da, eşti un pic sexy astăzi'. Dar ca să fiu cinstit, a fost doar un sentiment plăcut. A fost o surpriză plăcută, cu siguranţă mi-a crescut încrederea în mine".
Una dintre cele mai cunoscute vedete britanice, Elba a câştigat un Glob de Aur pentru rolul principal în serialul poliţist de televiziune produs de BBC ''Luther'', a interpretat un zeu din mitologia nordică în producţia ''Thor'' şi a apărut în serialul american de televiziune ''The Wire''.
Actorii şi cântăreţii Blake Shelton, Chris Hemsworth, Adam Levine, George Clooney şi Channing Tatum se numără printre vedetele care au primit această titulatură în ultimii ani.
Doar doi bărbaţi de culoare, actorul afro-american Denzel Washington şi Dwayne ''The Rock'' Johnson, a cărui mamă este din Samoa, iar tatăl, canadian de culoare, au mai primit în 1996, respectiv 2016 această distincţie creată de revista People în 1985.
Fanii actorului au militat ca Elba, fiul unor imigranţi africani în Marea Britanie, să-i succeadă lui Daniel Craig în rolul agentului 007 în franciza ''James Bond'', după cel mai recent film al seriei care urmează să fie lansat în 2020.
În luna august, Elba a alimentat zvonurile potrivit cărora urmează să fie primul actor de culoare în rolul lui James Bond după ce a publicat un mesaj misterios pe Twitter parafrazând celebra replică a agentului 007: ''Numele meu este Elba, Idris Elba''. Câteva zile mai târziu, a negat categoric că acest lucru va deveni realitate.
Elba va apărea pe coperta unui număr special al revistei People disponibil vineri pe piaţă.