De la depărtare, intrarea în wc seamănă cu o gură de metrou. Treptele abrupte duc într-un subsol cu cinci cabine pentru bărbaţi, cinci pentru femei şi o cabină pentru persoane cu dizabilități. Construcția WC-ului face parte dintr-un proiect de modernizare a Pieței Primăriei din Pitești, în valoare de 14 milioane de de lei.
"Este mult. Estimarea a fost făcută de o firmă de arhitectură din Pitești foarte cunocută. De ce a costat atât? La asta ar trebui să răspundă dumnealor", a spus Cristian Gentea.
Patronul firmei care a executat lucrările spune că prețul este justificat.
"Costurile, să zicem ridicate, au fost date datorită faptului că este o construcție ingropată, din beton armat. Toate dotările din interiorul grupului sanitar sunt antivandalism", a spus acesta.
Piteștenii sunt însă nemulțumiți de prețul mare al construcției și spun că se puteau face investiții mult mai utile cu cei 400.000 de euro.
În topul opulenței în materie de toalete publice din România, municipiul Pitești este urmat de Alba Iulia, unde toaleta publică a costat 370.000 de euro. Pe locul 3 este WC-ul public de la şcoala Voivodeasa, din comuna Suceviţa, care a costat 200.000 de euro.