În anul 2014 au fost înregistrate zece dosare de şomaj cu un cuantum al indemnizaţiei mai mare sau egal cu 3.000 lei, cele mai multe fiind în Bucureşti, potrivit ANOFM.
Cea mai mare indemnizaţie de şomaj, de 7.103 lei lunar, a revenit unui fost director general al unei societăţi comerciale din Capitală. Șomerul este mai bine plătit decât președintele țării - salariul lui Iohannis nu depășește 6.800 lei pe lună.
Totodată, un şef serviciu din Braşov, ajuns şomer, a încasat lunar 5.299 de lei, iar un fost director de bancă, aflat în aceeaşi situaţie, a primit anul trecut 4.755 de lei lunar. Datele apar într-un rapor ANOFM remis Mediafax.
Alţi şapte şomeri au beneficiat de indemnizaţii de şomaj de peste 3.000 de lei. Astfel, unui fost manager din Capitală i-a revenit o indemnizaţie de şomaj de 3.824 de lei și un fost director de societate comercială din Vrancea a primit 3.688 de lei.
Mai multe pe Digi24.ro.