Materia întunecată e un tip necunoscut de materie, care nu emite și nici nu absoarbe lumina sau radiațiile electromagnetice sau de altă natură, și nu poate fi observată direct cu telescoapele.
O echipă de cercetări de la University of Bonn și University of California, a realizat un studiu, care elucideză misterul materiei întunecate din Univers. Mai exact, studiul publicat în jurnalul Physical Review Letters, sugerează că răspunsul s-ar afla în mișcarea stelelor din micile galaxii-satelit din jurul Căii Lactee.
Există sau nu materie întunecată în Univers?
Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, cercetătorii au simulat distribuția materiei în aceste galaxii-satelit, cu ajutorul unuia dintre cele mai puternice supercomputere din lume. În plus, aceștia s-au concentrat pe o relație denumită relație de accelerație radială – RAR.
„Am simulat, pentru prima dată, RAR-ul galaxiilor pitice plecând de la presupunerea că materia întunecată există", spune dr. Cristiano Porciani, de la Argelander Institute for Astronomy, de la University of Bonn. „Aceste galaxii se comportă exact ca variante la scară ale unor galaxii mari. Dar dacă nu există materie întunecată și gravitația acționează diferit față de cum credea Newton?"
Se pare că, RAR-ul galaxiilor pitice depinde de distanța de galaxia-părinte, ceea ce nu se întâmplă dacă materia întunecată există. Însă, cerecetătorii sunt de părere că va mai dura câțiva ani până când această dilemă va fi rezolvată în totalitate.
„Măsurătorile individuale nu sunt suficiente pentru a testa diferențele mici, descoperite în cadrul simulărilor", spun specialișii.
Albert Einstein a oferit primele indicii ale unui univers întunecat acum exact 100 de ani, când a descoperit un parametru în ecuaţiile sale cunoscut drept „constanta cosmologică", care astăzi este sinonimă cu materia întunecată.