„La data de 2 mai 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au primit două mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de către Tribunalul București, pe numele a doi bărbați, în vârstă de 42 de ani, respectiv 54 de ani, ambii din municipiul Slatina, județul Olt.
Bărbatul de 42 de ani (Timofte Petre Bogdan, n.r.) a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată
Bărbatul de 54 de ani (Tomescu Constantin, n.r.) a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, spălarea banilor și fals în înscrisuri sub semnătura privată.
Cei doi bărbați s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și au fost transportați la Penitenciarul Craiova, în vederea executării pedepselor privative de libertate”, transmite IPJ Olt.
Între timp, Poliția îl caută pe Darius Vâlcov, supranumit „Eminența Cenușie a PSD”, pentru a pune în executare mandatul de arestare. Fostul ministru al Finanțelor a fost condamnat la șase ani de închisoare în dosarul în care era acuzat de trafic de influență și spălare de bani, iar decizia este definitivă.
El s-a afla în Italia, conform unor surse.