Este de fapt o complicitate generală a tuturor consilierilor. De luni de zile toți știu că au printre ei „ilegaliști”, dar îi ascund mai ceva decât parlamentarii pe Mircea Diaconu sau, mai nou pe senatorul incompatibil Akos Mora.
„Cetățeanul ” vă prezintă astăzi rezultatul unei investigații jurnalistice, menite să-i scoată la lumină și mai cu seamă să-i scoată afară din CGMB pe consilierii care n-au nici lege, nici rușine.
Fost consilier pe listele PDL, înainte de a profita de ordonanța de urgență care a legalizat traseismul politic timp de 45 de zile, Gabriel Cosmin Pîrvu, ocupă ilegal funcția de consilier general al Bucureștiului. Mai mult, el a fost numit recent și viceprimar al Capitalei, după ce a ales să voteze, alături de alți doi colegi democrat-liberali, alături de PSD. Agenția Națională de Integritate (ANI) a trimis la CGMB hârtiile care arată că noul viceprimar al Capitalei nu are ce căuta în Consiliul General al Municipiului București și că, potrivit legii, el trebuie dat afară.
„PÎRVU COSMIN GABRIEL s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 mai 2010 – 02 mai 2011, întrucât a exercitat, simultan, funcția de Consilier general în cadrul C.G. al Mun. Bucureşti și calitatea de administrator – membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale a Sării S.A., Bucureşti”, se arată în comunicatul Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Articolul integral pe cetateanul.net.