Prima ediție a Târgului Imobiliar Online, TIOR, a stârnit deja un interes enorm din partea dezvoltatorilor imobiliari, chiar înainte de lansarea oficială, iar primele standuri au fost deja rezervate.
Târgul se lansează pe 1 martie 2017 şi va fi deschis timp de 8 zile, deci de la Mărțișor până de Ziua Mamei. Programul va fi între orele 10.00 - 20.00, deci acelaşi ca al unui târg clasic, numai că totul se va desfășura online, din fața laptopului, a tabletei sau a telefonului. Astfel, vizitatorii scapă de aglomerația de la stand, de timpul petrecut în trafic și de căutarea locului de parcare. Vor avea toate informațiile într-un singur loc fără a plăti nicio taxă de intrare.
La TIOR, vizitatorii vor găsi cea mai largă gamă de ansambluri rezidențiale de apartamente și case, numărul de standuri disponibile, oferite de către organizatorul DezvoltatorImobiliar.ro, fiind pentru 100 de ansambluri din toată țara. Acestea vor fi prezentate într-un mod accesibil, complex, dar mai ales complet: tururi virtuale, filmări aeriene, prezentări video, dar și clasicele materiale de promovare în format electronic - flyere, pliante sau mape de prezentare. Cei care aleg să viziteze TIOR, pot participa la concursuri, pot beneficia de reduceri pentru locuințe pe care le găsesc numai la Târgul Imobiliar Online Român.
Proiectul acestui Târg Imobiliar Online a venit odată cu observarea modalităților în care clienții aleg să își achiziționeze o locuință. Studiile de piață ImoResearch, realizate de DezvoltatorImobiliar.ro, au arătat că 97% dintre respondenți folosesc internetul atunci când vor să cumpere o locuinţă. În plus, multe persoane accesează site-urile de imobiliare de acasă, atât de pe laptop, cât și de pe tabletă sau telefon. Drept urmare, vrem să le satisfacem, timp de o săptămână, nevoia de a fi conectați, de oriunde, la ofertele rezidențiale. Interesul dezvoltatorilor imobiliari pentru Târgul Imobiliar Online Român – TIOR este uriaş, susţine Adriana Gheorghe, Marketing Manager DezvoltatorImobiliar.ro.