Profitul net rămas după plata impozitului pe profit şi constituirea rezervelor locale, în sumă de 39 mil. lei, a fost alocat majorării capitalului.
Banca şi-a lărgit baza de venituri pe fondul creşterii cu 3% a portofoliului de credite, până la 12,3 mld. lei (2,8 mld. euro), potrivit zf.ro.
Creditarea pentru persoane juridice a crescut cu 8% pe parcursul anului trecut şi a ajuns la 8,2 miliarde de lei (1,8 mld. euro), în timp ce portofoliul de credite de retail s-a contractat.
„Anul trecut a fost unul al scăderii creditării persoanelor fizice, dar acum se reia creditarea. Se confirmă că persoanele fizice încep să fie mai interesate de credite", a declarat Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank.
Odată cu trecerea CEc Bank la sistemul dualist de conducere, actualul preşedinte al băncii nu va fi schimbat, ci promovat ca preşedinte CA, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"La CEC, ca să nu fie confuzii, pentru a simplifica, trebuie să vă spun că, fiind vorba de modificare de structură de conducere, de trecerea la sistem cu două etaje, Direcţia de Supraeghere, pe bună dreptate, vrea întreaga structură. Nu este vorba de domnul Jiru. Pe domnul Jiru îl cunoaştem, a plecat de aici", a spus Isărescu, întrebat despre situaţia la CEC.
CEC Bank va trece la o formulă de conducere dualistă, respectiv cu un Consiliu de Supraveghere şi Directorat. Mai multe pe zf.ro.