Cristian Ghinea susține că au avut loc deja 12 dezbateri publice pe tema PNRR, la una discutând chiar direct cu Marcel Ciolacu și le sugerează colegilor social-democrați ai președintelui partidului „să-l tragă de mânecă”. Precizările ministrului vin după ce Marcel Ciolacu a declarat că președintele Klaus Iohannis minte iar pentru "Guvernul Său", când afirmă că doar Portugalia a depus PNRR , în condițiile în care premierul italiei Mario Draghi a depus marți PNRR. Liderul PSD a adăugat că însuși șeful statului a promis că Planul Național va fi trimis până pe 30 aprilie, iar acum o dă la întors "ca un școlar prins cu temele nefăcute".
Citește și Marcel Ciolacu îl acuză pe Klaus Iohannis că minte în legătură cu PNRR: ”Încetaţi să mai fiţi pe contrasensul Europei!”
Cristian Ghinea spune că „PSD a fost atât de preocupat de dezbaterile pe PNRR încât le-a ratat.
Partidul domnului Ciolacu cere dezbatere în Parlament pe PNRR cu miniștri, parlamentari, patronate, sindicate, ONG-uri și specialiști. Au făcut și un comunicat frumos de presă.
De acord cu propunerea lor, numai că dezbaterile pe PNRR cu miniștri, parlamentari, patronate, sindicate, ong-uri și specialiști au avut deja loc.
Unul dintre acești participanți a fost chiar domnul Ciolacu, cu care am discutat față în față în Comisia de Afaceri Europene, pe 22 februarie, când am prezentat în premieră, în Parlament, structura actualizată a Planului Național de Redresare și Reziliență. Sigur a fost atent pentru că a și pus întrebări.
Iar la dezbaterile publice organizate de MIPE au participat președinți de consilii județene, primari de municipii, orașe sau comune, inclusiv de la PSD. Poate ei să-l tragă de mână pe domnul Ciolacu.
Ca aducere aminte, ăsta a fost programul dezbaterilor. Înregistrarea dezbaterilor e pe site la MIPE, în caz că cineva dorește să le revadă”, i-a transmis ministrul Cristian Ghinea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.
În același timp,
cel puțin 10 state membre vor depune în următoarele săptămâni, până pe 30 aprilie, planurile de cheltuieli - PNRR la Bruxelles, scrie AFP într-o analiză. Prima țară care a trimis deja planul de cheltuieli pentru PNRR la Comisia Europeană este Portugalia. Franța urmează să depună planul joi. În timp ce
România a anunțat că amână cu o lună depunerea PNRR la Bruxelles, data oficială fiind 31 mai. Și Guvernul italian a finalizat duminică planul național de redresare, după o negociere a detaliilor la Bruxelles, urmând să-l prezinte în această săptămână în Parlamentul național, apoi final, Comisiei Europene, înainte de termenul limită de 30 aprilie.
Ulterior, ministrul Ghinea a scris, tot pe Facebook, ca tocmai ce au fost finalizata discutiile cu vicepresedintele Comisiei: „Tocmai am incheiat discutia pe PNRR cu Margrethe Vestager, Vicepresedinte al Comisiei Europene. Suntem pe drumul cel bun".