Publicaţia sibiană arată că zona în care a apărut fisura se află la kilometrul 60 de pe autostrada Orăştie-Sibiu, unde muncitorii de la firma italiană Impregilo au lucrat la foc continuu înainte de deschiderea traficulu. După semnalarea crăpăturii, traficul în zonă a fost închis pe banda respectivă, iar muncitorii au preluat câteva probe de-a lungul fisurii şi au astupat-o cu ciment. Astfel, în trei ore circulaţia a fost reluată.
Tronsonul de 22 de kilometri, inaugurat pe 14 noiembrie, a fost deschis cu o întârziere de un an şi jumătate, din cauza alunecărilor de teren din zona respectivă.