Un amendament depus zilele trecute de PNL la legea privind introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă prevedea ca persoanele nevaccinate care fac COVID-19 să-şi plătească spitalizarea.
PSD s-a opus unei astfel de prevederi, iar în discuţiile din noua Coaliţie s-a convenit ca acest amendament să nu se susţină. Asta deşi sunt ţări care au decis ca bolnavii de COVID-19 care sunt nevaccinaţi să îşi plătească singuri tratamentul primit în spital.
În România, cea mai mare factură de plată pentru un pacient cu COVID-19 s-a ridicat la 200.000 de lei, spune Radu Vasile, liderul Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România.
"Costurile cu pacienţii cu COVID-19 sunt enorme. Cei cu boli cronice gem pe-acasă şi noi ne mâncăm toţi banii cu COVID-19. Dacă aţi vedea facturile! Pacient cu COVID-19 care a rezistat la ATI două luni şi apoi a murit. Vă spun sincer că sunt îngrozit. Aceste costuri, la un moment dat, le vom plăti. Şi când accesul bolnavilor cronic va fi liber, nu vor mai fi bani. Nu mai punem la socoteală costurile cu utilităţile spitalelor – gaze, energie şi aşa mai departe, care au crescut şi ele foarte mult în ultimul timp", atrage atenţia liderul de sindicat, citat de adevarul.ro.
O doză de vaccin care ar proteja împotriva formelor grave costă mult mai puţin decât tratamentul. Şi chiar dacă vaccinurile anti-COVID nu sunt imbatabile şi există riscul ca şi persoana vaccinată să ajungă în spital şi la ATI, probabilitatea este mult mai mică.
Col. dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, a afirmat că numărul deceselor ar fi fost de 20 de ori mai mic în această toamnă dacă am fi avut o rată de vaccinare mai mare: „În loc de 20.000 de decese, am fi putut avea maximum 1.000”.
El a spus că, în acest moment, rata de vaccinare cu cel puţin o doză este de 47% din populaţia adultă a României cu vârsta peste 18 ani şi de 44%, dacă luăm în calcul întreaga populaţie eligibilă. Pentru a atenua impactul pandemiei însă, în condiţiile variantei Delta a virusului, mult mai transmisibilă, proporţia ar trebui să fie însă de 80%.