Este alarmă militară în România. Peste două mii de militari sunt chemați la arme. Deplasările vor fi făcute pe drumuri naționale.
Buzău, Vrancea, Brăila, Galați sunt județele vizate de alertă. Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a spus, la Antena 3, că "urmărim testarea capacității operaționale ale subunităților Diviziei 2 Infanterie "Getica".
"Astăzi am ordonat, începând cu ora 18:00, alarmarea diviziei 2 Buzău, respectiv a militarilor din Garnizoanele Buzău, Focşani, Brăila şi Galaţi. Este un exerciţiu planificat de anul trecut, face parte din programul de instruire din acest an, cu precizarea că din 2009 încoace nu a mai fost organizat un exerciţiu de o asemenea amploare. Sigur că urmărim, prin acest exerciţiu, testarea capacităţii operaţionale a unităţilor din subordinea Diviziei 2. Peste 50 de generali și ofițeri de la Statul Major General sunt observatori.", a spus Mircea Dușa.
Au fost chemați la exercițiul militar 2.200 de militari cu armament și tehnică de luptă, potrivit comunicatului oficial al MApN. Militarii sunt din armatele Regatului Unit al Marii Britanii, Republicii Moldova, României și Statelor Unite ale Americii.