Dacă o preparăm la ibric, vom avea grijă să o adăugăm în apa rece sau călduţă, nicidecum în apa fierbinte, diferenţa mare de temperatură făcând să bem o cafea „arsă“, explică un specialist, pentru adevărul.ro. Secrete pentru a ne bucura de prospeţime sunt şi în ceea ce priveşte păstrarea.
Într-un recipient închis etanş este recomandarea pe care aproape cu toţii o ştim, însă nu în frigider, vine completarea, explicaţia fiind aceea că la fiecare deschidere a borcanului de cafea diferenţa de temperatură face ca umiditatea să crească, iar cafeaua noastră să capete chiar un miros de rânced, după o vreme. Ideal ar fi să cumpărăm cafea pentru doar câteva zile, dacă avem acasă o râşniţă s-o cumpărăm chiar boabe şi să râşnim doar atât cât ne trebuie.