Surprinzător este că, deși spunem în mod constant că lumea a evoluat, iar parte dintre concepțiile indivizilor s-au schimbat, se pare că, de-a lungul secolelor, criticile aduse acestei generații au rămas similare. Iar cei criticați au ajuns, mai apoi, să critice. Cu aceleași cuvinte care, poate cândva, le urau.
De la plângerile precum că tinerele generații sunt atât de prudente și totuși atât de periculoase, prea îngrijorate de binele lumii și, în același timp, prea absorbite de îngrijorarea de sine, acestea sunt doar câteva dintre reproșurile pe care noua generație de azi și de ieri le-a primit de-a lungul timpului.
De-a lungul timpului, generația tânără a fost văzută de cei mai vârstnici ca fiind: leneșă, obsedată de sine, îngrozitoare, tinerii au impresia că știu tot, dar, de fapt, nu știu nimic, dar cu toate astea sunt prea precauți și prea încrezători. Iar lista poate continua. De la așteptări mult prea mari, până la faptul că se plâng tot timpul de orice. Cheltuiesc prea mulți bani, vor să fie adolescenți pentru totdeauna și nu se preocupă prea tare să-și cumpere o locuință. Și nu în ultimul rând, tânăra generație este cea care duce la ruinarea religiei, a sportului și a scrierilor antice. Asta o spun istoria și, bineînțeles, scrierile istorice.
Un exemplu istoric dovedit va fi redat mai jos:
”Insistența lor că au mereu dreptate, în ciuda dovezilor copleșitoare care sugerează clar că nu o au!”, citat apărut în revista Vanity Fair, în 2014.
”Au impresia că știu totul și sunt mereu siguri de asta!”, spunea Aristotel, care, să nu uităm, a fost un filosof al Greciei Antice și a trăit acum peste 2000 de ani, înainte de Hristos.