Preşedintele american Barack Obama l-a asigurat duminică pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan că Statele Unite vor veghea ca cei care se fac vinovaţi de tentativa de lovitură de stat din Turcia vor fi aduşi în faţa justiţiei, relatează The Associated Press.
Obama s-a întâlnit duminică, la Hangzhiu, în estul Chinei, în marja reuniunii G20, cu Erdogan, pentru prima dată de când a avut loc puciul eşuat în Turcia, pe 15 iulie.
Şeful statului american a condamnat încercarea de răsturnare militară a regimului.
El a apreciat totodată că este esenţial "să se termine treaba" în ceea ce priveşte securizarea frontierei Turciei cu Siria.
Pe la această frontieră permisivă au pătruns luptători din cadrul Statul Islamic în Turcia şi tot pe aici trec recruţi jihadişti în Siria.
Obama a subliniat de asemenea că Ankara nu trebuie să poarte singură povara crizei refugiaţilor sirieni, potrivit News.ro.