Consistenţa gemurilor şi a dulceţurilor este influenţată de cantitatea de pectină de fructe. Mai exact, pectina este o polizaharidă din fructe, care la contactul cu zahărul, oferă dulceţurilor şi gemurilor un aspect gelatinos.
Nu toate fructele conţin aceeaşi cantitate de pectină şi din acest motiv, la cele cu un conţinut scăzut, ar trebui să adaugi pectină cumpărată, pentru ca dulceaţa să se lege mai repede.
Dulceața de trandafiri, o delicatesă regală. O rețetă rapidă și parfumată
Fructele cu cel mai mare conţinut de pectină sunt merele, citricele, merişoarele, prunele şi strugurii. Pe de altă parte, fructele cu cel mai mic nivel de pectină sunt piersicile, afinele, cireşele, caisele, perele, ananasul, zmeura şi căpşunile.
Testul cu lingura
Pentru a vedea dacă gemul sau dulceaţa s-au legat, poţi face testul cu lingura. Înmoaie o lingură în oală, apoi întoarce-o pe laterală şi lasă gemul să curgă. Dacă se prelinge uşor pe lingură înseamnă că poţi stinge focul. În schimb, dacă este prea lichid siropul şi curge repede, mai lasă vasul pe foc.
Adaugă puţin suc de lămâie
Pentru ca siropul să se închege mai repede, adaugă câteva linguri de zeamă de lămâie. Acest truc face și ca dulceața să nu mai mugegăiască. Nu adăuga sucul de lămâie la final, deoarece nu va mai fi la fel de eficient, ci dimpotrivă, siropul va avea o consistenţă mai lichidă.