"Punctele albe de la nivelul fetei pot fi chiste de milia sau comedoane închise, în timp ce punctele negre sunt numite comedoane deschise. Milia se prezintă sub formă unor mici puncte albe, rotunde, superficiale (epidermice) în timp ce comedoanele sunt acumulări de sebum în piele", spune dermatologul Nectara Mitroi, pentru Gândul.
Tratamentul constă în îndepărtarea acoperişului epidemic cu ajutorul unui ac. Comedoanele închise şi deschise (punctele albe şi negre) sunt leziuni de acnee. Apar pe faţă sau trunchi şi pot fi însoţite sau nu de leziuni inflamatorii – papule şi pustule.
"Punctele negre conţin celule moarte şi sebum. Deschiderea la nivelul pielii este mare. iar contactul materialului din folicul cu aerul produce o reacţie oxidativă care da culoarea neagră de suprafaţă.
Punctele albe sunt foliculi umpluţi cu acelaşi tip de material că şi punctele negre, dar nu au deschidere vizibilă la suprafaţă pielii. Prin urmare, aerul nu poate ajunge la folicul, materialul nu este oxidat şi rămâne alb”, precizează specialistul.
De obicei, tratamenteul nu acţionează rapid, primele efecte fiind vizibile după 6-8 săptămâni. De asemenea, dacă pacientul nu este consecvent în folosirea cremelor sau a metodelor particulare de îngrijire a tenului, efectele tratamentului vor întârzia să apară.