Adrian Oros: „Această preocupare este la nivel european, pentru că străinii au putut, ca persoane juridice, să cumpere după 1990 terenuri în România și s-au cumpărat foarte multe terenuri. Din 2014, a apărut o lege prin care și persoanele fizice puteau să cumpere terenuri. Sunt țări care au încercat să stăvilească acest lucru și nu au reușit. Franța, de exemplu, are cel mai sofisticat sistem de a cumpăra terenuri pentru oricine, nu neapărat pentru străini, pentru că nu poți să îi interzici unui cetățean al UE să cumpere teren. Singura modalitate realistă, pragmatică și cu un efect imediat ar fi să limităm suprafețele pe care o persoană fizică sau juridică le poate deține. Altfel, nu vom putea să oprim acest lucru.”