Într-un interviu acordat Fox News, în care a discutat despre activităţile fundaţiei Bill and Melinda Gates, miliardarul a oferit şi câteva detalii despre dispozitivele pe care le foloseşte zi de zi.
Se ştie că Gates are o aversiune faţă de produsele Apple. De aceea, el a declarat că a trecut recent pe Android. Ce model de smartphone foloseşte exact nu ştim, dar este posibil să fie vorba de un terminal Samsung. Gates a spus că telefonul „are mult software Microsoft în el”. Microsoft şi gigantul sud-coreean au încheiat un parteneriat prin care aplicaţii şi servicii Microsoft, precum cele Office sau OneDrive, vin preinstalate pe terminalele companiei. Există chiar şi o ediţie Microsoft a Galaxy S8. Gates a mai spus şi că foloseşte, bineînţeles, PC-uri cu Windows 10, scrie Mediafax.
Bill Gates a fost preşedintele consiliului director al Microsoft până în 2014, iar acum este consilier pe probleme de tehnologie al actualului lider al companiei.