Sfanta Mucenita Chiriachi a trait in secolul al III lea, in vremea imparatului Diocletian. Sfanta Chiriachi s-a nascut din parinti crestini, intr-o duminica. Acesta a fost si motivul pentru care Dorotei si Evsevia, parintii ei, i-au pus numele Chiriachi, care in limba greaca inseamna duminica. Sfanta Chiriachi a refuzat multe cereri de casatorie, invocand ca ea este logodita cu Mirele Ceresc si ca-si doreste sa moara fecioara.
Unul din pretendentii respinsi i-a spus imparatului Diocletian ca Sfanta Chiriachi este crestina. Din momentul aflarii acestei vesti, Sfanta Mucenita va fi supusa la multe chinuri. Acoperita de rani din cap pana in picioare, ea va fi tamaduita in chip minunat de un inger. In urma acestei minuni, multi pagani au crezut in Hristos si au primit moartea muceniceasca, potrivit portalului crestinortodox.ro.
Sfanta Chiriachi i-a spus ighemonului: "Vezi bine ca nicicum nu ma poti intoarce de la credinta mea. Caci de ma arunci in foc, mai inainte de mine Cei Trei Tineri in foc au fost aruncati si prin credinta s-au mantuit; iar de ma arunci la fiare, mai inainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credinta s-a mantuit; iar de ma arunci in mare, mai inainte de mine lona Prorocul a fost in pantecele chitului trei zile si trei nopti si prin credinta s-a mantuit; daca taisului sabiei ma dai, mai inainte de mine Cinstitul Botezator loan sabiei a fost dat si credinciosia lui l-a mantuit. Caci ca si tuturor acestora, mie viata imi este a muri pentru Hristos."
Mana dreapta a Sfintei Chiriachi se afla in Catedrala episcopala din Husi din anul 1763, de cand episcop al Husilor era Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. In timpul pastoririi sale, mana dreapta a Sfintei Chiriachi a fost primita in dar de la Marea Lavra din Muntele Athos, pentru ca acest vrednic ierarh a platit datoriile pe care Marea Lavra le avea catre Poarta Otomana.
In urma acestor cuvinte, Sfanta Mucenita Chiriachi a fost ucisa prin taierea capului.