Sfântul Polieuct a fost ostaș în armată română și a trăit în secolul al III lea. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era creștin și ajunge să fie cuprins de întristare pentru că își știa prietenul o persoană străină de credința în Hristos.
Auzind de persecuția împotrivă creștinilor, îi spune lui Polieut: "Prea iubite Polieuct, poruncă cea împărătească, care pretutindeni se citește, ne va aduce despărțirea unuia de altul; pentru că eu mă țin de credința creștinească, iar tu de păgânătatea elinească; și când mă vor luă la moarte, tu te vei lepăda de mine și mă vei lăsa".
Auzind această Polieuct, cel cu bună înțelegere, îndată a cunoscut ce voiește Nearh și, cu darul lui Dumnezeu luminându-se, a început a gândi la cele dumnezeiești; apoi și-a adus aminte de o vedenie, ce i se făcuse mai înainte cu câteva zile, și a zis: "Nu te teme, iubitul meu prieten Nearh, nici o despărțire nu ne va fi, pentru că am văzut în vedenie pe Hristos, Căruia tu slujești, apropiindu-se de mine și, luându-mi haină, m-a îmbrăcat cu altă haină nouă, al cărei preț și frumusețe nu este cu putință a o spune, iar nasturii de la haină aceea erau de aur, apoi și câl înaripat mi-a dat".
Nearh, tâlcuind vedenia, i-a spus: "Se cade ție să lași păgânătatea elinească și să te îmbraci întru Hristos, prin credința cea dreaptă; iar calul cel înaripat, să știi că însemnează alergarea cea grabnică spre cer".
Atât de mult s-a apropiat Polieuct de Hristos încât a purces la distrugerea idolilor. Felix, socrul lui Polieuct, care avea împuternicire de la împărat să prigonească pe creștini, a încercat să-l convingă să renunțe la credința creștină. Pentru că a refuzat, Felix a poruncit să i se tăie capul.
Tot astăzi, facem pomenirea Sfântului Cuvios Eustratie.
