După o viață ascetică aspră practicată încă din tinerețe, Sfântul Timotei s-a învrednicit de darul tămăduirii și al alungării demonilor. A pustnicit în mai multe locuri și s-a dus la Domnul în pace.
Tot astăzi este pomenit Sfântul Ierarh Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei. A fost unul dintre ierarhii participanți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), unde a demonstrat că învățătura preotului Arie, cel care a provocat prima mare controversă hristologică în Biserică, poate cea mai primejdioasă, punând la îndoială Dumnezeirea Fiului, este hulitoare și eretică.