Ziua Națională a României, 1 Decembrie, marchează un eveniment istoric foarte important pentru România. Este vorba despre unirea Transilvaniei cu România (Regatul Unit), prin proclamația de la Alba Iulia, cunoscută ca Marea Unire.
Ziua Națională a României
La 1 Decembrie 1918, a avut loc Adunarea Națională, alcătuită din 1228 de delegați, ce reprezentau românii veniți din tot Ardealul și Banatul. Se estimează că au venit peste 100.000 de români ce doreau unitatea națională.
Atunci s-a format România Mare, românii profitând de momentul geo-politic prielnic, care s-a creat la sfârșitul primului război mondial (1914-1918), prin destrămarea Imperiului Țarist și Imperiul Austro-Ungar. La constituirea Marii Uniri nu a stat participarea țării noastre la război, ci dorința de unitate și de a trăi într-un un stat unitar național al românilor.
Astfel, Ziua Națională a României este un prilej de sărbătoare pentru toți românii, în care sunt evidențiate unitatea națională, spiritul, reușitele și valorile românești. În fiecare an se celebrează în toată țara prin parade militare, festivități și diverse evenimente artistice, iar steagul național este arborat la toate instituțiile publice și în diverse alte locuri.
Prognoza meteo pentru 1 Decembrie: Cum va fi vremea de Ziua Națională și ziua alegerilor parlamentare
Scurt istoric
Data de 1 Decembrie a fost declarată ca zi națională a României, după înlăturarea regimului comunist, ce a avut loc în anul 1989. Un an mai târziu, pe 31 iulie 1990, Parlamentul României a abrogat hotărârea ce decidea, în urmă cu 44 de ani, ca Zi Națională data de 23 august. Atunci, a declarat data de 1 Decembrie ca Ziua Națională a României, devenind sărbătoare națională. Din 1991 este stipulat acest fapt în Constituție, la art. 12, al. 2.
Ziua de 23 august a fost proclamată, de către regimul comunist, ca zi națională, în decembrie 1947, după plecarea Regelui Mihai I, cu denumirea de Ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România.
Înainte de această dată era sărbătorită ca zi națională data de 10 Mai, recunoscută și sub denumirea de Ziua Regelui. Aceasta a fost sărbătorită, începând cu anul 1886, de când Prințul Carol de Hohenzoler-Sigmaringer a depus în ziua de 10 mai jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite, până în anul 1947.