Pe frunte
Persoanele care au alunițe pe mijlocul frunții întâmpină dificultăți cu superiorii, care pot fi părinții, șeful sau profesorii. Aceștia nu se vor afla pe aceeași lungime de undă cu superiorii, fapt ce va duce la divergențe. Dacă aveți alunițe pe marginea frunții este semn că sunteți o persoană plină de energie și foarte concentrată pe țelurile propuse.
Sprâncene
Alunițele poziționate sub sprâncene sunt semnul prosperității. Dacă ele sunt ascunse, adică mai puțin vizibile, înseamnă că persoana respectivă va avea parte de multă prosperitate și bogăție. Alunițele poziționate deasupra sprâncenei sunt semn că vei avea o viață lipsită de griji financiare, iar banii vor veni constant.
Ce frici ai, în funcție de zodie. Care sunt cele mai mari temeri ale tale. Tu știai de ce ți-e frică?
Pleoape
Dacă aveți o aluniță pe pleoapă, medicina chineză spune că acest lucru simbolizează faptul că veți avea parte de un destin cu multe dispute în familie, dar și pierderi financiare. Persoanele care au alunițe sub ochi sunt persoane foarte sensibile.
Obraji
Oamenii care au alunițe pe obraji sunt persoane care își întemeiază cu greu o familie, sunt singuratici de fel. Dacă alunița este poziționată foarte aproape de nas, este un semn că persoana respectivă este predispusă accidentelor.
Urechi
Alunițele poziționate pe urechi sunt semnul unei bune reputații în societate, deoarece în astrologia chineză, urechile simbolizează caracterul persoanei. Veți avea o viață longevivă dacă aveți o aluniță în interiorul urechii, iar dacă este în partea de sus a urechii, înseamnă că persoana dispune de multă inteligență. Dacă aveți alunițe pe ambele urechi înseamnă că sunteți sau veți fii o persoană cu multă influență.
Nas
Veți avea probleme în dragoste dacă aveți poziționată în partea de sus a nasului o aluniță și, de asemenea, instabilitate în dragoste. Dacă alunița este pe podul nasului, veți fi o persoană dependentă de muncă sau care are probleme de acomodare.
Bărbie
Cum să-ți afli numărul destinului. Cât de norocos ești pe plan financiar, în funcție de cifra destinului
Gură
Alunițele poziționate sub buze înseamnă că urmașii vostri vor avea parte de o viață plină de succes. Dacă aveți alunița deasupra buzei, înseamnă că voi veți avea parte de o viață privilegiată.
Gât
Alunițele de pe gât pot fi semnul dezamăgirilor, deoarece în astrologia chineză gâtul este legătura dintre corp și viața spirituală și, astfel, alunițele aflate pe gât opresc fluxul energetic. Persoanele care au alunița pe mijlocul gâtului sunt persoane destul de vulcanice cu influență negativă pentru cei din jurul lor.
Brațe
Oamenii cu alunițe pe antebraț sunt plini de compasiune, iar dacă alunița este situată pe braț, vor avea noroc la câștiguri în bani.
Piept
Alunițele de pe piept sau poziționate în zona sânilor simbolizează putere, poziție înaltă în societate și în profesie.
Abdomen
Veți avea parte de fericire în viață, dacă aveți alunițe în apropiere de buric.
Cum să atragi abundența financiară în viața ta. Superstiții care te pot îmbogății
Palme
Persoanele cu alunițe pe palme, sunt foarte amabile și plăcute în orice mediu, din care fac parte.
Citește continuarea AICI