Semnificații numerologice
Numele nostru este simbolul care ne reprezintă și ne predispune pe parcursul întregii vieți, susține numerologul Eduard Agachi, numerolog, prezent în cadrul unei emisiuni. Conform specialistului, atunci, când ne gândim la o persoană, o raportăm la numele acesteia, căruia îi atribuim anumite însușiri. Dincolo de acestea, există o interpretare obiectivă dată de componența literelor ce compun fiecare nume.
Data nasterii îți arata daca ai sau nu noroc la bani. Ce spune numerologia
Astfel că, fiecare literă are un corespondent într-o cifră, iar prima literă a numelui este extrem de importantă, susține specialistul. Inițiala numelui este "ceea ce descrie inițiativa pe care o are omul, în general", sunt cuvintele lui Eduard Agachi, numerolog. Acesta mai spune că inițiala numelui "corespunde cu tipul nostru de mentalitate, cu preconcepțiile noastre, cu modul în care gândim, vedem și ne raportăm la lume."
Inițiala numelui, conform numerologiei
Cifra 1. Acesteia îi corespund inițialele A, J, S. Conform numerologului, oamenii, ale căror nume încep au aceste inițiale, vin cu inițiativa și, de obicei, sunt urmați de alții. Aceștia sunt oamenii care vor fi căutați de alții pentru sfaturile lor și pentru a primi ghidare de la ei.
Cifra 2. Acestei cifre îi sunt destinate inițialele B, K, T. Cifra 2 ar aparține omului îndoielnic, al celui care se răzgândește ușor sau care face un pas în spate pentru a se mai gândi încă o dată.
Cifra 3. Aici intră inițialele C, L, U. Cifra 3 este o cifră atractivă, care deși absoarbe, îi place să și ofere înapoi, susține specialistul în numerologie. Aceste persoane trebuie să știe să gestioneze bine ceea ce oferă, pentru a avea parte de un feedback pozitiv.
Cum vei sta cu finanțele, în funcție de anul nașterii. Numerologia îți dezvăluie dacă ai noroc la bani sau nu
Cifra 4. Inițialele care corespund acestei cifre sunt: D, M, V. Persoanele cu cifra 4 caută simetria și echilibrul.Totodată, au tendința de a-și stabili niște limite și o lume proprie în care se vor simți confortabile.
Cifra 5. Acesteia îi corespund inițialele: E, N, W. Cei care au aceste inițiale sunt niște nonconformiști, care nu respectă reguli.
Cifra 6. Este cifra cu respondenți ițialele F, O, X, ce sunt litere ale armoniei și echilibrului.