Absolvenţii de medicină generală, după anul 2005, care nu au promovat rezidenţiatul, ar putea fi încadraţi în cabinetele de medicină şcolară, prevede o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, depusă, miercuri, 28 iunie, pentru dezbatere, la Senat, ca primă Cameră sesizată.
„Medicii de medicină generală, absolvenţi ai facultăţilor de medicină după anul 2005 şi care nu au promovat examenul de rezidenţiat, pot fi încadraţi în cabinetele de medicină şcolară", prevede propunerea legislativă depusă de senatorul PSD Adrian Streinu Cercel și un grup de senatori şi deputaţi PNL, printre care Virgil Guran, Monica Anisie, Roberta Anastase, Marcel Vela, Mihail Veștea, Răzvan Prișcă, Liviu Brătescu, Eugen Pîrvulescu.
Proiectul legislativ prevede că „normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin ordin al ministrului Sănătăţii în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului act normativ”.
Iniţiatorii subliniază, în expunerea de motive, că medicina şcolară reprezintă un punct important în asigurarea asistenţei medicale şi a prevenirii îmbolnăvirilor în rândul copiilor.
„La nivel naţional există 3.370 de cabinete medicale şcolare, din care 3.237 în unităţile de învăţământ în masă şi 133 în unităţile de învăţământ special, precum şi 501 cabinete stomatologice, din care 484 în unităţi de învăţământ de masă şi 17 unităţi de învăţământ special.
Potrivit datelor oficiale, în aceste cabinete medicale sunt încadraţi 2.081 medici şi 4.320 asistenţi medicali.
Rezultă astfel un deficit de personal medical pentru asigurarea asistenţei medicale în reţeaua de medicină şcolară care poate fi asigurat prin încadrarea medicilor de medicină generală, absolvenţi ai facultăţilor de medicină după anul 2005 care nu au promovat examenul de rezidenţiat.
Propunerea legislativă reglementează încadrarea acestor medici în cabinetele de medicină şcolară", potrivit Expunerii de motive.
LEGEA învățământului preuniversitar despre medicii din rețeaua școlară - cabinete de medicină școlară
În același timp, potrivit legilor Educației adoptate de parlament pe 22 mai, în cazul învătământului preuniversitar, este prevăzută și externalizarea serviciilor de medicină școlară cu aprobarea administrației locale, adică a consiliilor județene și a primăriilor.
Ce prevede LEGEA învățământului preuniversitar despre medicii din rețeaua școlară - cabinete de medicină școlară - VEZI AICI
Prevederi din Legea învățământului preuniversitar legate de medicina școlară:
Articolul 19, alineatul (19), în fiecare unitate de învățământ se asigură funcționarea și dotarea corespunzătoare, după caz, a următoarelor:
a) un cabinet medical și un cabinet stomatologic în unitățile de învățământ cu personalitate juridică din sistemul de învățământ preuniverstiar.
Articolul 82
(1), în fiecare unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică din România, se înființează/organizează cabinete medicale/cabinete stomatologice școlare autorizate sanitar. Prin excepție, în fiecare unitate de învățământ special se înființează/organizează un cabinet de medicină școlară, până în anul 2027.
(4) În cazul în care nu există cabinete medicale în unitățile de învățământ preuniversitar, conform alin. (1), autoritățile administrației publice locale au obligația să le înființeze, până în anul 2030.
(8) Finanțarea cabinetelor medicale din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din unitățile de învățământ special, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal, dotări, consumabile, birotica, medicamente și materiale sanitare, înființări și amenajări de cabinete se asigură conform prevederilor art. 3 și 21 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale, aprobată prin Legea nr.174/2011, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea poate fi suplimentată din fonduri externe nerambursabile, donații sau sponsorizări, conform legii.
(10) În unităţile de învăţământ particulare activitatea de medicină şcolară poate fi realizată și de către un medic sau un asistent medical de medicină şcolară care încheie cu această unitate de învățământ un contract individual de muncă sau alt tip de contract.
Articolul 127 – În domeniul educației, autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții:
h) asigură angajarea personalului medical de specialitate, cu avizul Ministerului Sănătății, în cabinetele medicale.