”După o mulțime de gânduri, am ajuns la concluzia că nu mai este posibil să servesc interesele celor din circumscripția mea și interesele țării în calitate de membru al Parlamentului Conservator”, a scris Lee, pe Twitter
Parlamentarul Phillip Lee a anunțat că devine membru al Partidului Liberal Democrat. El și-a anunțat demisia chiar în timpul discursului pe care premierul Boris Johnson îl susținea în Camera Comunelor.
„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor și ale țării ca membru al Partidului Conservator”, a spus parlamentarul, potrivit caleaeuropeana.ro
Înainte de plecarea din partid a lui Phillip Lee, Boris Johnson avea o majoritate de un singur vot în Camera Comunelor.
În discursul susţinut în Camera Comunelor, premierul Boris Johnson a declarat că îşi doreşte continuarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a spus că planurile unor parlamentari conservatori de a bloca din punct de vedere legal un Brexit fără Acord pe 31 octombrie va „distruge orice şansă de a negocia un nou Acord”.
Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră astfel să reuşească să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.
Săptămâna trecută, Regina Elisabeta a II-a a aprobat cererea lui Boris Johnson de a suspenda Camera Comunelor, decizie care limitează șansele parlamentarilor de a avea un cuvânt de spus asupra Brexit-ului.