Puţini ştiu că prazul este 90% apă, sursa vieţii, fără de care nu putem trăi. De asemenea, dacă mănânci praz, te vei umple de energie datorită vitaminelor A, C, E, K. Prazul mai conţine şi câteva vitamine din complexul de B-uri.
Planta are în componenţa sa şi o serie de minerale preţioase pentru sănătate: fier, sodiu, acid fosforic, magneziu, siliciu, calciu, sulf și potasiu.
Prazul, adjuvant în tratarea diverselor bolilor
Mai jos vă vom prezenta o listă cu afecţiunile medicale în care prazul poate fi un excelent remediu:
Ateroscleroza – aici un rol deosebit îl are frunza de praz datorită conţinutului ei bogat în compuşi sulfuraţi care distrug grăsimile de sub piele. De asemenea, consumând frunzele verzi ale prazului, bogate în aminoacizi esenţiali, veţi creşte metabolismul proteic hepatic.
Astenie fizică sau nervoasă, dezechilibre ale nervilor. Prazul are o acţiune benefică asupra sistemului nervos. În urma unor studii s-a ajuns la concluzia că acesta influențează pozitiv dispoziția. Acest fapt se datorează acțiunii unui flavonoid, numit kampferol, care permite menținerea unui nivel echilibrat de serotonină și de dopamină. Acești neurotransmiţători luptă împotriva stresului și asigură o stare de bine.
Infecţii în corp – datorită substanţelor antioxidante din componenţă, prazul are şi rolul de inhibitor în dezvoltarea virusurilor, a bacteriilor și a fungilor. În cazul răcelilor, doctorii recomandă sucul de praz.
Infarctul miocardic şi tulburările cardiovasculare – prin proprietăţile sale deosebite, prazul îmbunătățește circulația sangvină și scade tensiunea arterială, prevenind formarea de trombi în vene și artere. Prazul mai conține kampferol, un flavonoid care are rolul de a proteja vasele de sânge.
Diabetul – prazul conţine substanţe care acţionează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant.
Constipaţia – prazul ajută la eliminarea toxinelor, curăţă colonul şi este aliatul ideal în lupta împotriva constipaţiei.
Guta şi artrita – prazul favorizează eliminarea acidului uric.