Scena a fost văzută de o trecătoare, care a sunat la 112. Mama, stomatolog la Centrul Medical Judeţean Gorj al Ministerului de Interne, a fost dusă la audieri, iar oamenii legii au deschis un dosar penal pentru violenţă în familie.
Copilul avea contuzii, sunt informaţii că ar fi fost şi muşcat, dar nu a avut nevoie de internare.
Totuşi, potrivit presei locale, vecinii spun că femeia îşi bate băiatul des. Oamenii susţin că noaptea se aud zgomote şi băiatul fuge pe scări. Femeia l-ar lovi ca să înveţe mai bine, asta deşi copilul este olimpic la mai multe materii.
O anchetă în acest caz a deschis şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, iar femeia riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.