"În ceea ce privește salarizarea, este o inechitate care, din punctul meu de vedere, nu este explicabilă în ceea ce privește salariile din Agerpres, din TVR și din Radio România Actualități. Legal poate fi explicabil, dar din alte puncte de vedere nu cred, pentru că, la fel ca și ei, și noi muncim 24 din 24, avem produse care sunt extrem de importante, poate nu ajung la prima mână în fața cetățeanului, dar nu se poate nega utilitatea Agerpres în ceea ce privește informarea publică", a declarat Alexandru Giboi, în cadrul unei întâlniri cu membrii Comisiei pentru cultură și media din Senat.
"Consider că va fi foarte dificil în perioada următoare să menținem un ritm atâta timp cât e posibil să fim puși în situația de a ne pleca oameni pentru că nu putem fi competitivi din punct de vedere salarial. Aceasta, de fapt, este marea problemă în acest moment", a mai spus Giboi.
Potrivit acestuia, în Agerpres salariul mediu net este de 1.926 lei iar salariul minim, de 610 lei. Înainte de a fi director al Agerpres, Giboi a fost şef al biroului de presă al PSD.
Mai multe pe EVZ.ro.