Iată câteva sfaturi care îi pot ajuta pe şoferi să nu adoarmă la volan.
În primul rând, șoferii nu trebuie să acumuleze 'datorii' în ceea ce privește somnul: dacă nopțile anterioare au dormit mai puțin, oboseala este reală și este mai bine să se odihnească, chiar dacă aceasta înseamnă amânarea plecării în vacanță cu o jumătate de zi sau cu o zi. Apoi, nu trebuie să plece prea devreme. Ani de zile, s-a recomandat automobiliștilor să plece între orele 03.00 și 05.00 dimineața pentru a evita blocajele de trafic. Un fals 'sfat bun', pentru că dacă în mod obișnuit aceștia se ridică din pat la ora 07.00 sau 08.00, trezirea prematură îi privează de două până la cinci ore de somn, ceea ce le reduce vigilența și crește riscul de somnolență. Este ideală trezirea la ora obișnuită pentru a beneficia de o noapte completă de somn.
Trebuie, de asemenea, urmate sfaturile serviciilor de securitate rutieră și a face o indispensabilă pauză la fiecare două ore. Aceasta trebuie să cuprindă trei etape succesive. În primul rând, un timp de odihnă, chiar și numai câteva momente, cu capul pe brațele sprijinite pe volan și cu ochii închiși. Pe timpul zilei, să se poarte "ochelari de somn", pentru a plonja în întuneric. Apoi, urmează expunerea la lumină — ieșirea din mașină și câteva minute de activitate fizică. Ideal este să se parcheze mașina un pic mai departe de benzinărie sau de magazin pe autostradă pentru a merge pe jos o porțiune de drum pentru a ajunge la ele. În cele din urmă, pauza trebuie să se încheie cu o gustare pe bază de proteine și nu de zaharuri, care devin, câteva zeci de minute mai târziu, responsabile de revenirea oboselii. Astfel, este mai potrivit un sandviș cu șuncă și cu brânză decât un baton de ciocolată sau chipsuri. Se recomandă ca această gustare să fie consumată la lumină (dacă este noapte, cel mai bine este de a rămâne într-un magazin iluminat pentru consumație decât a mânca în întunericul din parcare). De asemenea, este recomandabil să se bea cafea, care va da un impuls de aproximativ două ore.
Trebuie evitat alcoolul, care este un inductor al somnului și nu trebuie consumat în ziua plecării și nici pe drum. Chiar dacă nu depășește doza tolerată de lege, alcoolul accentuează, la masa de prânz, vârful de somnolență care apare la începutul după-amiezei între orele 13.00 și 15.00. De altfel, șoferii nu trebuie să ezite să se odihnească după masa de prânz pentru a le trece somnolența.
Nu abuzaţi de ochelarii de soare, pentru că lumina are calitatea de a ne ține treji.