Roșiile se numă printre cele mai consumate fructe de sezon. Însă acestea nu au o durată de viață foarte lungă, iar în câteva zile se pot înmuia, motiv pentru care nu le mai putem consuma în stare proaspăta și suntem nevoiti să le gătim. Nimic neobișnuit, deoarece putem prepara o supă delicioasă de roșii precum în rețeta următoare.
Beneficiile pe care le are supa de roșii. Sigur nu știai că este mai eficientă decât fructul, în sine
Însă, atunci când dorim să le mâncăm în stare naturală, iar acestea sunt deja moi, trebuie să știți că există un truc vechi, pe care-l foloseau bătrânii pe vremuri pentru a reda prospețimea roșiilor înmuiate și a le face din nou tari și apetisante.
Tot ce trebuie să faceți este să le întroduceți într-o soluție salină, formată din apă și sare, iar roșiile moi se vor întări. Acestea trebuie ținute 2-3 ore în apă sărată (la 1 litru de apă se pune un pumn de sare).
După ce le-ați redat prospețimea puteți prepara o rețetă de roșii tăiate, la borcan pentru iarnă. Reteta o găsiți mai jos.
Roșii tăiate cubulețe la borcan, pentru iarnă. Rețeta rapidă